Etapele de dezvoltare psihică a copilului


copii

Psihicul unui copil este intens influenţat de dezvoltarea sistemului său nervos. Se ştie că orice copil se naşte cu reflexe instinctive, neinfluenţate încă de educaţie.

Creierul nou-născutului are 400 b. Şi va evolua până la cca. 1400 g. Circumvoluţiunile la naştere sunt asemănătoare cu cele ale adultului. Principiul  se va forma şi modifica eventual în funcţie de condiţiile în care trăieşte copilul.

Când un sugar ajunge la 4- 5 luni, începe să memoreze figura şi sunetele vorbirii mamei, începe s-o iubească şi nu mai vrea să mai sugă de la o altă femeie. El se bucură la vederea ei şi plânge dacă ea absentează.

La vârsta de 1 an memorarea este în progres. Copilul caută alt obiect pe care-l îndrăgeşte şi se uită cu atenţie în casă la locul unde ar trebuie să fie. La un an copilul începe să denumească obiectele şi persoanele din casă prin recunoaşterea şi identificarea lor.

Claritatea, rapiditatea şi precizia în judecare depind de educarea lui în familie. Între un şi doi ani pronunţă multe cuvinte, unele exprimate greşit, memoria lui devenind mai activă la această vârstă copilul îşi aduce aminte e unele mâncăruri care-i plac sau de unii copii din vecinătate cu care ar vrea să se joace.

La 2 – 3 ani memoria copilului devine condiţionată: el memorează ce-i place, ce-l interesează. Unele amintiri îl emoţionează. La vârsta aceasta atenţia îi este atrasă de tot ce există în jurul său: dacă apare o persoană străină, prin reflexe el o urmăreşte cu privirea; dacă în apropierea lui se vorbeşte, nu va scăpa nici un cuvânt, dacă se pune în preajma lui o sticluţă cu apă de colonie, va căuta sursa mirosului. Copilul are însă o atenţie instabilă, nediferenţiată: dacă în timp ce ascultă ce se vorbeşte în alt loc se vorbeşte mai tare sau se deschide radioul, atenţia sa se va îndepărta într-acolo.

Dacă în câmpul său vizual apare un obiect necunoscut, lasă tot şi-şi îndepărtează atenţia spre a descoperi obiectul şi proprietăţile sale. E bine să fie lăsat să descopere singur părinţii intervenind doar în cazuri de judecată eronată sau dacă i se cer explicaţii suplimentare.

Între 2 şi 3 ani copilul se orientează greu în timp, confundă noţiunile de: azi, ieri, mâine, mai târziu, etc. Părinţii trebuie să dea permanent explicaţii. În această privinţă nu se pot da sfaturi standard ele fiind doar în funcţie de instructajul pe care copilul l-a primit anterior. Diferă de la copil la copil şi de la părinte la părinte în măsura în care se face înţeles de copil. La vârsta mică, memoria copilului nu este stabilă. Părinţii trebuie să fie preocupaţi de stimularea memoriei copilului, să facă eforturi pentru ca acesta să imaginează toate cunoştinţele acumulate anterior. Nimic din ceea ce este necesar să nu se piardă, ci să se înmagazineze.

Ca preşcolar mic, 4 –5 ani, copilul îşi dezvoltă memoria voluntară. Este vârsta la care el poate înţelege şi  reţine multe, poate memora o scurtă poezie, poate participa la un joc colectiv necomplicat.

Este vârsta când începe educarea organizată. Copilul poate înţelege şi desena din cărţile destinate acestei vârste. Totuşi noţiunile abstracte şi îndemnurile la raţiune, nu sunt încă înţelese. Memoria logică se dezvoltă după vârsta de 4 ani. Din această cauză nu trebuie folosite în scop educativ: zicătorile, jocurile de cuvinte, poeziile cu mai multe strofe. Nu toţi copiii sunt egali în memorizare. În situaţia de preşcolar a copilului atenţia părinţilor trebuie mărită.

Suntem în plină perioadă de vârstă în care se stabilesc „cei şapte ani de acasă”. În general, până la trei ani este rar ca un copil să nu fie exagerat de alintat. Este perioada marilor drăgălăşenii! Doar la 4 ani copilul înţelege mai mult decât cred părinţii. Are suficientă inteligenţă să observe şi să interpreteze comportarea părinţilor faţă de el. Are destul voinţă pentru a lupta să facă ce vrea, ştie că insistând obţine ce doreşte în general, imită felul de a fi pe care îl observă la părinţi.

La 6-7 ani copilul merge la şcoală el trebuie să fie apt de o atenţie voluntară la cerinţele şcolii. Părinţii au obligaţia ca zilnic să de a copiilor sfaturi pentru îndeplinirea obligaţiilor şcolare. Încep prietenilor între colegi!

Se împrietenesc între ei copiii care locuiesc în apropiere, iar cei care stau în aceeaşi bancă stabilesc o prietenie mai stabilă. Emoţiile  create în cadrul prietenilor devin factori importanţi pentru evoluţia (sau involuţia) ulterioară a copilului.

Şcolarul mic trebuie să aibă de la început o conduită pe care părinţii sunt obligaţi să o controleze şi să o completeze mereu.

La vârsta de mic şcolar, apar la copiii adevăratele sentimente ale datoriei şcolare şi sentimentul de comportament cinstit şi viaţa colectivă.

Copiii încep să se joace în comun: unul cu altul, nu unul lângă altul. Jocul nu trebuie să devină scop în sine şi să acţioneze în detrimentul vieţii de familie. Jocul trebuie dirijat de adulţi  pentru a deveni un corolar al disciplinei.

Jocul are locul său, viaţa de familie pe al său, iar şcoala este o muncă obligatorie pentru copii, aşa cum este serviciul pentru părinţi.

Fiecare membru al familiei are îndatoririle sale. În acest sens, copilul va fi dirijat să facă mici treburi ale casei. Oameni celebri au ajutat în copilărie pe părinţi în munca lor: Shakespeare, Brâncuşi Verdi, Marie Curie, etc.

Ajutorul dat de şcolarul mic în munca casnică îl învaţă să simtă îndatoririle legate de casă şi de familie şi răspunderea legată de executarea ei. Când şcolarul a devenit mai mare şi grija pentru familie trebuie să crească şi mai mult, iar respectul faţă de cei din jur trebuie să fie şi mai accentuat. Învăţătura la şcoală este din ce în ce mai intensă. El trebuie să învingă piedici, să depună eforturi tot mai mari pentru a-şi organiza judicios timpul şi activitate.

El devine răspunzător de rezultatele sale!

Treptat copilul ajunge mai întâi la etapa de prepubertate şi, mai apoi, la cea de pubertate.

Pubertatea este perioada din viaţa copilului în cursul căreia organismul ajunge la maturitate biologică. Se produce maturizarea gândirii, cristalizarea voinţei, interesul pentru orientarea profesională, creşte simţul  de solidaritate  şi responsabilitatea socială. Adolescenţa, adică perioada de vârstă care urmează pubertăţii, este însoţită deseori de tulburări psihice.

Să luăm un exemplu: doi colegi de clasă, asemănători deci, în ceea ce priveşte vârsta, pot fi diferiţi din punct de vedere fiziologic.

Unul poate fi scund, greoi şi lent în mişcări, cu tendinţă spre somnolenţă, celălalt, dimpotrivă, slab, înalt, vioi, nervos, iute în mişcări şi reacţii psihice,

Primul are o tiroidă leneşă, memorie slabă, reacţii neuropsihice încetinite. Este vorba de hipotiroidism trecător sau permanent. Cel de-al doilea are o tiroidă cu un tonus funcţional crescut poate fi însă împrăştiat, cu o viteză prea mare a gândiri şi reacţii inegale e memorie.

Psihicul fiecăruia din aceşti doi adolescenţi trebuie altfel dirijat.


Reclame

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

w

Conectare la %s