5. Adolescenţi


ADOLESCENŢA ŞI CRIZA DE IDENTITATE

Adolescenţa este un moment important în dezvoltarea individului. Această perioadă este însoţită de schimbări semnificative atât fizic cât şi mental. Neînţelegerile, conflictele dintre generaţii creează o distanţă între părinţi şi adolescenţi, o tensiune permanentă între aceştia.

 În etapa de vârstă 12-15 ani, preocuparea faţă de prezentarea de sine şi rolurile de sex este mai mare decât cea pentru orientarea vocaţională. Puseul de creştere influenţează multe aspecte ale comportamentului. Colegii devin un factor de socializare şi influenţare comportamentală într-o mai mare măsură decât părinţii. Din punct de vedere fizic fetele îşi încheie puseul de creştere la începutul acestei perioade, iar băieţii spre sfârşit. Legat de noul aspect pe care corpul îl capătă, apare, destul de frecvent, preocuparea puberilor pentru propria înfăţişare.

Regulile grupului devin sursa generală a regulilor de comportament, conformismul la normele grupului îmbracă forme diverse, de la îmbrăcăminte şi până la jargonul verbal sau gestual, şi totuşi elevii de această vârstă sunt foarte preocupaţi de ceea ce gândesc alţii despre ei. Ieşirea din pubertate înseamnă ieşirea din societatea de tip tutelar familial şi intrarea în viaţa social culturală.

Adolescenţa cuprinde trei stadii:

  • Preadolescenţa 14 – 16\18 ani
  • Adolescenţa propriu-zisă 16\18 – 20ani
  • Adolescenţa prelungită 18\20 – 25 ani.

 Preadolescenţa (14 – 16\18 ani) este perioada stabilizării, de maturitate biologică. În aceasta etapă se adânceşte individualizarea şi se conturează caracteristicile conştiinţei de sine. Se manifestă încă agitaţie şi impulsivitate, nelinişte şi dificultate în concentrare, oboseală la efort. Individualizarea se intensifică în planul intelectual şi al relaţiilor cu ceilalţi. Se rafinează interesul pentru lectură, filme, tehnică, se nuanţează experienţa afectivă şi se afirmă dorinţa de socializare.

În  adolescenţa  timpurie  părinţii  continuă  să  fie importanţi din punctul de vedere al dezvoltării sociale. De asemenea, părinţii  rămân  un  factor  important  al  echilibrului  emoţional  şi  material. Adolescenţii în această etapă sunt dependenţi de familie în sens literal, nu numai dacă ne gândim la dependenţa materială, financiară de confort, mai ales relativ, la siguranţa şi confortul oferit de familie. Această dependenţă este percepută acum într-un mod mai puţin plăcut decât  era  percepută  în  stadiile  anterioare  de  dezvoltare.  Nevoia  de independenţă  este  în  fapt  cea  care  conduce  la  dezvoltarea  adolescentului şi implicit care conduce la cel de-al doilea stadiu al socializării.

 Adolescenţa propriu-zisă (16\18 – 20ani) se caracterizează prin intelectualizare intensă, îmbogăţirea cu  conduite adulte, exprimarea independenţei, apropierea de valori culturale. Adolescentul trece de la evaluările impulsive critice la cele de originalitate. Aspiraţiile se socializează, iar aspectele de vocaţie profesionale se conturează treptat. Structura biologică încă fragilă il face vulnerabil la TBC, nevroze, anxietăţi şi rar la suicid.

Perioada de adolescenţă propriu-zisă (16/18 –20ani) se caracterizează printr-o intelectualizare intensă (dezvoltarea gândirii abstracte), prin îmbogăţirea şi lărgirea încorporării de conduite adulte. Exprimarea independenţei nu mai este deziderativă şi revendicativă, ci expresivă, mai naturală. Adolescentul caută mijloace personale de a fi şi de a apărea în ochi celorlalţi. Îl interesează responsabilităţi în care să existe dificultăţi de depăşit spre a-şi măsura forţele. Individualizarea şi conştiinţa devin mai dinamice şi capătă dimensiuni noi de “demnitate” şi “onoare”: Apropierea de valorile culturale este de asemenea largă. De la o formă de evaluare impulsivă critică se trece la forme de evaluare în care caută să-şi exprime originalitatea. Gustul personal are o mai mare pregnanţă şi se poate susţine şi demonstra.

Acest al doilea stadiu este caracterizat de o stare conflictuală atât pentru familie, cât şi pentru adolescent. Conflictul este determinat pe de o parte de dragostea şi ataşamentul copilului pentru părinţii săi, de dependenţa economică şi organizatorică de familie şi pe de altă parte de  nevoia  de  independenţă  crescândă,  de  nevoia  de  a  aparţine  şi grupului de prieteni în acelaşi timp cu apartenenţa la familie şi nevoia de a fi acceptat în interiorul grupului de vârstă.

Temele principale de conflict nu se rezumă doar la independenţa materială  ci  se  concretizează în forme precise cum ar fi diferenţa de viziune  asupra  vieţii  sociale,  interferenţa  părinţilor  în  munca  şcolară (aşteptarea sau criticarea unor rezultate), interferenţe în viaţa afectivă (criticarea   prietenilor),   lipsa   susţinerii   financiare   a   unor   proiecte personale  ale  adolescentului.  Aceasta  nu  înseamnă  că  părinţii  şi adolescentul sunt cu siguranţă într-o stare de conflict permanent, prin aceasta sunt doar relevate surse tipice de conflict. Aşadar de la o stare de totală dependenţă faţă de părinţi adolescenţii progresează printr-un stadiu intermediar de conflict către achiziţiile unui al treilea stadiu de relativ  independenţă  faţă  de  aceştia.  Independenţa  nou  câştigată  nu înseamnă  ruperea  tuturor  legăturilor  cu  părinţii  şi  legarea  totală  a adolescentului de grupul de prieteni, ci funcţionarea adolescentului ca individ  în  cercul  de  prieteni  –  independenţă  care  duce  deseori  la conflicte în interiorul familiei. Conflictul între generaţii este un clişeu în care poate fi recunoscut conflictul între generaţia dominantă  şi  grupul  de  adolescenţi  –  elevi  de  liceu  sau  studenţi, respectiv  noua  generaţie  care  se  formează  prin  dezvoltare  socială  şi personală.

 Adolescenţa prelungită (18\20 – 25 ani) cuprinde studenţimea şi tineretul integrat în forme de muncă, în ambele cazuri independenţa dă un plus de energie personalităţii. Gustul pentru informaţie se diversifică, se manifestă nevoia de participare la viaţa socială. Viaţa sentimentală intensă este relativ instabilă. Au loc angajări matrimoniale, apariţia unor rezidenţialităţi ce creează condiţiile intimităţii ca formă de trăire nouă.

 În adolescenţă se dezvoltă preocupări ale conştiinţei şi conştiinţei de sine. Transformările le marchează ieşirea din conformismul infantil, determină o experienţă personală densă, marcată de nesiguranţă şi aspiraţie spre independenţă şi libertate. Apartenenţa la grup este competitivă şi tensională, generând concomitent şi sentimentul de dependentă şi cel de independenţă.

Autocunoaşterea şi descoperirea propriilor posibilităţi realizează găsirea identităţii vocaţionale. Identitatea vocaţională este iniţial axată pe trăsături de caracter şi se dezvoltă ulterior pe baza identităţii aptitudinilor.

Adolescenţa, etapă specifică pentru a doua decadă a vieţii, se caracterizează prin trecerea spre maturizare şi integrare în societatea adultă, cu solicitările ei sociale, politice, familiale, profesionale.

În adolescenţă are loc cea mai intensă dezvoltare psihică a omului prin evoluţia laturii cognitive, afective şi evolutive, prin elaborarea idealurilor, a concepţiei despre lume. Pentru prima parte a perioadei, adolescentul în plan comportamental, oscilează între copilărie şi maturitate. Sub raport psihologic adolescenţa se caracterizează prin hipersensibilitate, trecerea în studiul superior al dezvoltării intelectuale, cel al operaţiilor formale, care permite o combinatorică abstractă şi lărgeşte posibilităţile gândirii teoretice şi reflexive, prin expansiunea fanteziei şi a sentimentelor odată cu apariţia unor conflicte motivaţionale şi afective. Adolescentul redescoperă lumea, datorită posibilităţilor sale de interpretare şi problematizare, şi este intens preocupat de propriul său destin. Este etapa în care intervin îndelungate şi intense meditaţii asupra valorilor. Se elaborează un sens de viaţă şi dobândeşte contururi, concepţia despre lume şi despre viaţă conştiinţa de sine se adânceşte mult, sporesc eforturile de autocunoaştere şi auto-proiectare.

După Maurice Debesse, funcţiile adolescenţei se pot exprima sintetic astfel:

  1. de adaptare la mediu
  2. de depăşire
  3. de definire a personalităţii

În  consecinţă  are  loc  acum  un  proces  de  dezvoltare  la  finalul căruia ne vom afla în faţa unor structuri psihice bine închegate şi cu un grad mai mare de mobilitate. În această  perioadă  se  pot  constata  confruntări  între comportamentele impregnate de atitudinile copilăreşti  şi  cele  solicitate  de  noile cadre sociale în care acţionează adolescentul. Transformările psihice la care este supus  adolescentul sunt generate de nevoile şi trebuinţele pe care le resimte – atât de nevoile apărute   încă în pubertate, cât şi de noile trebuinţe apărute în adolescenţă. Adolescentul  se  confruntă  cu o serie de nevoi sau nevoile descrise în perioadele anterioare cunosc o prefacere  semnificativă:  nevoia  de  a  şti,  de  a  fi  afectuos,  de  apartenenţă la grup, de independenţă, şi nevoia modelelor.

Nevoia de a şti este prezentă începând cu perioada şcolarului mic, acesteia i se adaugă în  pubertate  nevoia  de  creaţie  care  se  transformă  în  adolescenţă în nevoia creaţiei cu valoare socială.

Nevoia de a fi afectuos ia  forma unui nou egocentrism, care treptat se dezvoltă în „reciprocitate” afectivă pe parcursul maturizării afective şi emoţionale.  

Nevoia de grupare îşi pierde caracteristica neselectivă devenind axată pe criterii şi preferinţe.   

Nevoia de independenţă, de autodeterminare a puberului devine nevoia de desăvârşire, autodepăşire, autoeducare în adolescenţă.

Nevoia de imitaţie a şcolarului mic devine nevoia de a fi personal la pubertate, iar în adolescenţă se transformă în nevoia de a fi unic în prima parte a perioadei ca apoi să se manifeste nevoia de a se exprima ca  personalitate .  

Sub  imperiul  acestor  nevoi adolescentul  dezvoltă  instrumentarul  psihic  necesar;  se  dezvoltă  şi  se consolidează structurile gândirii logico-formale, capacitatea de interpretare  şi  evaluare, de  planificare, de anticipare, de predicţii, spiritul critic şi autocritic, se dezvoltă caracterul de sistem al gândirii. Satisfacerea nevoilor de autodeterminare şi autoeducare se datorează maturizării sociale, conştientizării responsabilităţilor ce-i revin, precum  şi  datorită  implicării  în  alegeri  vocaţională.  Jean  Rousselet(1969)  identifică mai multe tipuri de conduite dezvoltate în adolescenţă:

  1. conduita revoltei
  2. conduita închiderii în sine
  3. conduita exaltării şi afirmării

Conduita revoltei conţine refuzul de a se supune, manifestări de protest, de răzvrătire. Revolta este direcţionată iniţial împotriva familiei,  apoi  apare  revolta  împotriva  şcolii  prin  refuzul  de  a  accepta  o autoritate  recunoscută  până  atunci,  revolta  împotriva  moralei  şi  a bunelor  maniere  în  încercarea  sa  de  a  se  elibera  de  constrângerile sociale  suspectate  de  încercarea  de  a  anihila  personalitatea  în  plină dezvoltare  a  adolescentului.  

Conduita  închiderii  în  sine  este  similară cu  o  perioadă  de  introspecţie.  Introspecţia  conduce  la  un  examen  al propriilor posibilităţi şi aptitudini, iar adolescentul nu se sfieşte să-şi accepte dovezile propriei slăbiciuni. Adolescentul insistă, asupra studierii defectelor sale, dar această introspecţie pe lângă construirea unei imagini de sine conduc la reflecţii privind locul lor ca indivizi în societate şi chiar mai mult apar întrebări şi reflecţii cu  privire  la  locul  şi  rolul  omului  în  univers.  Tendinţa  către  introspecţie şi înclinarea spre visare sunt caracteristice adolescenţei. Perioada de exaltare şi afirmare survine în momentul în care tânărul se simte  capabil de a valorifica resursele dobândite  prin  informare şi introspecţie.

„Elanul acesta este rodul unei îndelungate maturizări a personalităţii şi constituie o reacţie împotriva   sterilelor lui visări de odinioară” (Jean Rousselet). Această maturizare îşi are sursa în maturizarea proceselor psihice.

Dezvoltarea intelectuală a adolescentului reflectă aviditatea pentru achiziţii de cunoştinţe şi disponibilitatea pentru confruntarea de idei când se apelează la forme verbale precise şi elevate. Aceste progrese din planul gândirii apar, pregnant, în expunerile originale şi autocontrolate.

Vehicularea cunoştinţelor se bazează pe memoria logică, ce atinge şi ea o dezvoltare complexă. Se organizează mecanismele mnezice şi se adoptă un stil propriu de memorare cu efecte deosebite în învăţare. Dorinta de a ştii este foarte mare şi pentru aceasta citeşte mult, este receptiv la informaţiile cu care vine în contact. Inteligenţa se maturizează astfel încât la 16-18 ani ea atinge un nivel maxim de operativitate. Dorinţa de a se diferenţia net de ceilalţi nu înseamnă ceea ce se vehiculează atât de mult în literatura de specialitate, prin sintagme “criza de originalitate”. Adolescentul vrea să fie unic chiar, şi prin modul în care se adoptă, în a se iscăli, dar mai presus de acesta, el aspiră la admiraţia şi respectul celor din jur. Adolescentul conştientizează şi alte situaţii care sunt mai puţin plăcute, conflictuale şi tensionale. Spre exemplu, pierderea unei persoane apropiate (părinţi, bunici, prieteni) determină stări anxioase din care conştientizează ireversibilul şi îl provoacă o depresiune în plan interior. Cumulate aceste trăiri cu alte şocuri, insuccese profesionale, şcolare, sentimentele creează crize intense şi fragilizări ale personalităţii cu componente de incertitudine. Din fericire, adolescentul depăşeşte relativ uşor aceste stări şi învinge obstacolele prin antrenarea în activităţi ce îi aduc momente de fericire.

Comportamentele de învăţare capătă şi ele un anumit specific pentru această perioadă, dat fiind faptul că sunt numeroase forme ale inteligenţei, ale afectivităţii şi ale motivaţiei ce imprimă întregii activităţi un caracter selectiv şi o încărcătură de învestiţii psihice complexe.

Adolescenţa este vârsta majoratului civil şi a integrării în viaţa socială. Dar este şi vârsta romantică a omului, a marilor sincerităţi, a neliniştilor, a naivităţii şi aderării totale la adevăr şi dreptate, a inteligenţei nonconformiste, a unei integrităţi morale depline.

Intensă este si socializarea aspiraţiilor, aspectele vocaţionale, profesionalizarea se conturează treptat, cuprinzând în esenţă si elemente importante ale concepţiei despre lume şi viaţă.

Informaţiile acestui articol au rol de ghid în urmărirea dezvoltării psihologice a copilului. De reţinut este faptul că toţi copiii evoluează în moduri diferite,în ritm propriu. Articolul are ca scop informarea şi orientarea spre a observa potenţialul copilului dvs. şi a-i oferi ocazia să-şi dezvolte în mod armonios personalitatea. Dacă acest ritm de dezvoltare nu este în acord cu cele menţionate mai sus, vă recomandăm să consultaţi un specialist.

Cum să începi?

Vă propun o întâlnire să puteţi identifica dificultăţile prin care treceţi şi să vă arat calea pentru a le depăşi. Pentru mai multe informaţii, vă rugăm să nu ezitaţi să cereţi sfaturi de la 0744670577, alina@psiholog-recrutare.ro , de luni până vineri de la 8h la 20h. Cabinetul psihologului vă va comunica principalele etape de tratament şi vă va consilia cu privire la punerea sa în aplicare a metodelor terapeutice.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s