Clubul A.M.I. – Dezvoltare personala pentru copii


Clubul A.M.I. este unul din proiectele pe care am inceput sa il derulam din luna octombrie si are un adevarat succes, atat in ceea ce priveste numarul de copii pe care il avem in club, cat si datorita progreselor uimitoare pe care le fac copilasii in dezvoltarea lor personala.
La fiecare intalnire de grup cautam sa aducem un plus de energie si de buna dispozitie, activitatile sa fie relaxante, dar totodata sa plece fiecare cu un plus informational de la noi. Copiii invața sa-l inteleaga pe celalalt, adica sa empatizeze, sa asculte mai mult, sa aiba rabdare, sa se motiveze in terminarea activitatilor de grup, sa participe alaturi de ceilalti, sa fie mai siguri pe ei, sa-si exprime emotiile, atat pozitive, cat si negatine, fara nicio retinere.

10653520_940622719300368_2388732586587617165_n 10629687_940625079300132_6724564603156333344_n 10625011_940624782633495_2774005535892295594_n 10501999_940635412632432_174422360580611045_n 10525638_940623912633582_8754917731967595272_n 10600562_940623212633652_4673173654744436066_n 10492009_940622859300354_2143750850975303361_n  10453460_940625505966756_437765728607331191_n 10448192_940625212633452_8906536540450587844_n 10441059_940635165965790_3481555426861418122_n 10436143_940622889300351_779288001228454609_n IMAG1831 15911_940625322633441_4372631075785030046_n 16422_940625959300044_1145828784027346404_n 10151845_940634532632520_2741343848207196363_n 10433754_940635169299123_1192669469003894031_n 10435914_940622965967010_3827542341387463908_n IMAG1830 IMAG1828 IMAG1818 IMAG1817 IMAG1816 IMAG1815 IMAG1814 IMAG1757 IMAG1758 IMAG1761 IMAG1762 IMAG1801 IMAG1797 IMAG1795 IMAG1794 IMAG1793 IMAG1754 IMAG1751 IMAG1747 IMAG1763 IMAG1764 IMAG1742 IMAG1741 IMAG1738 IMAG1736 IMAG1735 IMAG1733 IMAG1725 IMAG1719      IMAG1717 IMAG1704
Bucuria cea mai mare este cand vedem schimbari mari in comportamentul copiilor, ca au invatat sa-i accepte pe ceilalti, sa lucreze in echipa, sa imparta, sa fie disponibili pentru cooperare, sa-si exprime emotiile, dar si multumirea pe care o au parintii.
Unul din principalele atuuri pe care le avem este faptul ca suntem foarte flexibile, avem multa rabdare si dragoste pentru copii, tinand cont de structura de personalitate a fiecaruia. De asemenea suntem interesate de ce-si doresc copii, de nevoile pe care le au, de abilitatile si aptitudinile acestora, pe care cautam sa le dezvoltam.
Tin sa-i multumesc colegii mele, Claudia pentru rabdarea de care da dovada si de dorinta de a invata alaturi de mine. Este o persona minunata care se pliaza perfect pe acest proiect. Creativitatea, spontaneitatea, dorinta de a-i invata pe copii si activitatile practice sunt punctele forte pe care le are Claudia. Cand spune o poveste, atat de mult suflet pune, incat ai sentimentul ca facem cu totii parte din lumea minunata pe care o expune.
De asemenea, tin sa le multumesc parintilor ca au deschidere si disponibilitate in a-i aduce pe copii si le promitem ca la sfarsitul modulului nu vor regreta ca au avut atat de multa incredere in noi, iar fiecare dintre copii va fi mult mai puternic, mult mai stapan pe sine si va avea mult mai multa incredere in el.
Dorim in continuare sa creem grupe de copii pe aceeasi varsta. In prezent avem 2 grupe formate de copii numai din copii de 5 ani si 7 de ani. Lucrand cu aceeasi varsta se pot identifica mult mai bine si usor problemele cu care se confrunta, nevoia lor de dezvoltare si putem sa facem aceleasi activitati fara a fi nevoie sa cream altele specifice varstei. Cautam sa-i valorizam si sa-i sustinem pentru a le dezvolta inteligenta emotionala, increderea in ei, dorinta de a invata si de a se bucura de ceea ce sunt.
Putem lucra cu grupe de copii intre 3 si 16 ani.
In data de 11.11.2014, orele 18.00, ne intalnim pentru a forma urmatorul grup de copii.
Va asteptam cu mare drag sa fiti alaturi de noi, sa va lasati ajutati si sa colaborati cu noi. Suntem deschise la sugestiile, parerile si dorintele voastre.
Va multumim pentru sustinere!

Psiholog Alina Blagoi
Profesor Claudia Stan

Club-AMI-2

Anunțuri

Confict cu adolescenţii?


adolescenta1

OKIAN.ro

Comunicarea dintre adolescent şi adult în evoluţia copilului apar perioade de criză în care conflictele dintre părinţi şi copii se acutizează. Una dintre cele mai critice şi hotărâtoare perioade pentru conturarea personalităţii viitorului adult este etapa adolescenţei. Tânărul aflat în faza de trecere de la copilărie la maturitate, se confruntă adesea cu atitudini parentale contradictorii. Multe lucruri pe care el le doreşte îi sunt interzise pentru că „este prea mic”, iar altele trebuie să le facă singur pentru că „este deja mare”. Când relaţiile dintre părinţi şi copil se deteriorează, vina este atribuită uneia sau alteia dintre părţi, în majoritatea cazurilor părinţii aşteptând din partea adolescentului nişte atitudini care nu au fost învăţate în grupul familial.

Dr. Hulda Clark

La adolescent, frustrarea este provocată, de obicei, de interdicţiile părinţilor sau de simple conflicte cu fraţi, surori sau alţi copii. Se apreciază că frustrările produse în copilărie au efecte persistente, influenţând reactivitatea adultului în situaţiile de frustrare care în aparenţă sunt analoge celor petrecute în copilărie. În preadolescenţă se produc profunde restructurări în sfera personalităţii, care va evolua trecând succesiv prin stadiile căutării de sine (11-14 ani), al afirmării de sine (14-17ani) şi al impunerii de sine.

Până a ajunge însă la acest ultim stadiu al integrării socio-profesionale, adolescentul va trece prin vârsta pubertală a conflictelor, când apar numeroase cazuri de inadaptare, de ruperea echilibrului psihic în favoarea emoţionalităţii, când tensiunea interioară este mai puternică decât controlul de sine, când instalarea funcţiilor de reproducere generează transformări ce influenţează capacitatea intelectuală, afectivitatea şi temperamentul puberului.

Pe măsură ce adolescentul se va maturiza, reacţiile imediate la frustrare vor deveni mai puţin frecvente şi vor pierde din intensitate, aceasta datorită, pe de o parte, creşterii gradului de toleranţă la frustrare, iar pe de altă parte interdicţiilor educaţiei care va sancţiona în principiu toate reacţiile inadaptate ale adolescentului.

Primul pas în rezolvarea conflictelor care apar în adolescenţă este definirea clară a problemei, stabilirea membrilor din familie implicaţi şi momentul când aceasta apare. Problemele cele mai frecvent menţionate de părinţi sunt: dificultatea de a-l determina pe adolescent să execute sarcini gospodăreşti, conflictele dintre acesta şi fraţii şi surorile lui, refuzul în acceptarea disciplinei şi sfaturilor părinţilor şi acţionarea, ca şi cum „el ştie totul”, inconsecvenţa în îndeplinirea obligaţiilor şcolare, imaturitate afectivă şi închidere în sine.

Următorul pas este de a decide asupra caracteristicilor personale, deziderabile ale adolescentului şi asupra scopurilor ca părinte. Majoritatea părinţilor îşi doresc să crească copii stabili emoţional, maturi, demni de încredere, capabili să ia decizii şi să-şi asume responsabilitatea acestora. În îndeplinirea acestor scopuri este nevoie să se comunice cu adolescentul, să putem să îl facem să înţeleagă părinţii, dar şi părinţii să-l înţeleagă pe adolescent. În mod tipic, comunicarea între părinţi şi adolescent este o problemă. Adesea părinţii întâmpină dificultăţi în cunoaşterea opiniilor, atitudinilor, proiectelor, sentimentelor şi motivelor propriilor lor copii. Abilităţile de a comunica eficient trebuie să fie învăţate. Comunicarea poate fi definită simplu ca fiind procesul de a transmite şi de a primi informaţii. Acest lucru nu este uşor de realizat, pentru că adulţii nu ascultă, pentru că părinţii doresc să preia controlul şi ascultă ca un părinte, iar ca părinte simte că trebuie să rezolve lucrurile. A comunica înseamnă mult mai mult decât a vorbi şi există puţini oameni care să nu aibă nevoie de îmbunătăţirea abilităţilor de comunicare.

Cele mai obişnuite situaţii care creează probleme de comunicare:

1. Mesajul transmis nu coincide întotdeauna cu mesajul recepţionat.

Aceasta se poate întâmpla deoarece:

 a) nu folosim toţi cuvintele cu aceeaşi semnificaţie;

 b) presupunem, de obicei, că suntem înţeleşi;

c) presupunem adesea că l-am înţeles corect pe celălalt. Deci trebuie să fie verificată corectitudinea recepţionării mesajului prin întrebări sau parafraze.

2. Există o diferenţă între fapt şi opinie. Un fapt este ceea ce este adevărat pentru oricine, dar majoritatea lucrurilor pe care le comunicăm sunt opiniile, ideile, sentimentele, preferinţele noastre. Consecinţele în planul comunicării, din perspectiva persoanei care presupune că exprimă fapte,sunt:

a) respingerea altor puncte de vedere ca fiind greşite;

b) nereceptivitate la alte informaţii;

c) inflexibilitate la schimbarea atitudinii;

d) determinarea intrării comunicării în impas.

3. Există multe modalităţi extralingvistice de comunicare, mesajele fiind primite nu doar prin ceea ce spunem, ci prin felul în care o spunem: tonul vocii, expresia facială, mimică, gestica, postura, dispoziţia. Există deci posibilitatea transmiterii de mesaje duble atunci când mesajul verbal este diferit de cel nonverbal. De asemenea, putem comunica chiar dacă nu este pronunţat nici un cuvânt.

4. Două persoane nu privesc lucrurile exact în acelaşi fel. Fiecare abordează situaţiile-problemă într-un fel unic, în raport cu experienţa, cultura, vârsta, valorile şi educaţia sa. Adesea, comunicarea este distorsionată pentru că nu se iau în considerare experienţa şi informaţiile celuilalt în legătură cu problema discutată (este cazul tipic al „prăpastiei dintre generaţii”).

Stiluri parentale de comunicare

Psihologii şi sociologii care au studiat relaţiile din cadrul grupului familial au constatat că anumiţi părinţi tind să folosească un stil relativ «constant de comunicare cu copiii lor, în timp ce alţii folosesc o combinaţie de stiluri în funcţie de scopurile pe care doresc să le îndeplinească.

Stiluri de comunicare dintre părinte şi adolescent

1. Stilul autoritar

a) Scopul părintelui este obţinerea unei supuneri stricte în faţa autorităţii sale. Situaţiile-problemă sunt privite în termeni de „da sau nu”, „ori aşa, ori aşa”;

b) Comunicarea este unilaterală în esenţă, părintele arătând prea puţin interes faţă de opiniile, ideile sau sentimentele adolescentului;

c) Luarea de decizii este făcută exclusiv de către părinte, care îşi prezintă cerinţele şi nu admite dezacord faţă de opinia sa „pentru că aşa spun eu şi eu hotărăsc”;

d) Sugestiile adolescentului nu sunt dorite sau nu sunt luate în considerare atunci când acesta le oferă. Sunt valorizate numai ideile părintelui;

e) Efectele acestui stil de comunicare asupra adolescentului includ consecinţele nefaste de genul:

adolescentul nu învaţă cum să ia decizii şi cum să-şi asume responsabilitatea pentru că nu i se dă ocazia să o facă;

relaţiile dintre părinte şi adolescent sunt „reci”, distante, fără înţelegere mutuală;

dacă adolescentul se supune, o face de frică, nu datorită auto-motivării;

adolescentul va folosi aceleaşi metode aspre în relaţionarea cu ceilalţi, creând bariere în calea dezvoltării unor relaţii sociale armonioase;

adolescentului îi vor lipsi încrederea în sine şi respectul faţă de sine. El va fi mereu dependent de alte persoane.

2. Stilul inconsecvent

a) Scopul părintelui este evitarea conflictelor şi menţinerea liniştii în familie cu orice preţ;

b) Părintele lasă impresia că este depăşit de sarcinile la care nu poate face faţă, are idei şi preocupări vagi despre educaţie şi de fapt nu se ocupă suficient de adolescent;

c) Luarea de decizii este caracteristic inconsecventă. El ameninţă cu pedeapsa, dar mai târziu cedează pentru a evita conflictele. Adolescentului nu i se oferă îndrumări precise;

d) Adolescentul poate încerca să-şi exercite controlul asupra părintelui făcându-l în final să cedeze;

e) Efectele acestui stil pot include următoarele:

adolescentul învaţă cum să-i manipuleze pe ceilalţi şi probabil că nu va fi sensibil la sentimentele celorlalţi;

adolescentul nu va putea tolera uşor regulile şi va fi mereu în conflict cu cei în poziţii de autoritate;

adolescentul nu învaţă să ia decizii judecând raţional şi în cooperare cu alţii, ci va acţiona în virtutea impulsurilor de moment.

3. Stilul hiperprotector

a) Scopul părintelui este să protejeze adolescentul de riscul dezaprobării celorlalţi şi accentuarea importanţei acceptării sociale;

b) Comunicarea implică o relaţie mai apropiată, mai mutuală. Părintele arată interes şi ştie să-l asculte, deoarece este într-adevăr preocupat de adolescent;

c) Luarea de decizii se bazează în parte pe compromisuri; totuşi părintele este centrat pe necesitatea ca adolescentul să fie conformist, să-l intereseze de reacţia celorlalţi;

d) Culpabilitatea este folosită ca metodă de exercitare a controlului, de exemplu, „Ştii cât de mult rău ne faci. Ne speriem foarte tare când întârzii”;

e) Efectele de lungă durată ale acestui stil pot fi:

adolescentul acţionează datorită vinovăţiei şi anxietăţii, nu din motive importante pentru el însuşi;

adolescentul poate dori să obţină succese şi acceptare socială, dar devine anxios şi perfecţionist;

respectul faţă de sine va depinde în prea mare măsură de opiniile celorlalţi şi nu de propria evaluare a sa şi a acţiunilor sale;

adolescentul poate dezvolta sentimente de teamă. A acţiona independent este prea riscant, pentru că a face o greşeală sau a eşua pare o catastrofă.

4. Stilul orientat către situaţia-problemă

a) Scopul părintelui este de a-l ajuta pe adolescent să devină încrezător în sine şi de a-şi folosi propriul raţionament în rezolvarea problemelor;

b) Comunicarea este biunivocă. Atât părintele, cât şi adolescentul transmit şi recepţionează informaţii, fiecare ascultând punctul de vedere al celuilalt;

c) Părintele îşi asumă responsabilitatea de a lua în considerare diferitele variante de rezolvare şi consecinţele acestora împreună cu adolescentul, dându-i acestuia ocazia de a decide pe baza acestor informaţii. Adolescentul trebuie să înveţe din efectele acestor decizii, nu numai prin intermediul recompenselor şi pedepselor parentale;

d) Dezacordul de opinii nu este evitat deşi scopul final este acordul şi satisfacţia mutuală. Părintele îl consultă pe adolescent asupra opiniilor, preferinţelor, ideilor referitoare la consecinţele deciziilor.

e) Urmările posibile ale acestui stil includ:

adolescentul învaţă cum să ia decizii folosind propriul raţionament, ca şi informaţiile pe care le deţin ceilalţi;

încercarea a ceva nou, asumarea riscului nu este asociată cu teama de a nu greşi;

adolescentul are încredere în propriul raţionament, dar, în acelaşi timp, învaţă să ia în consideraţie şi drepturile celorlalţi, ideile şi sentimentele acestora.

Cheia comunicării eficiente constă în învăţarea abilităţii de a vorbi şi de a asculta.

Sugestii pentru cel care vorbeşte

1. Menţineţi-vă la subiect. Exprimaţi-vă precis, specificaţi problema.

2. Fiţi atenţi la modul de a vorbi (tonul vocii, expresia facială, gestică). Acestea comunică tot atât de mult ca şi cuvintele dvs.

3. Nu lăsaţi discuţia să degenereze în cicăleală, ceartă sau critici repetate. Fiţi calm, arătaţi politeţe şi răbdare.

4. Nu monopolizaţi conversaţia.

5. Dovediţi respect pentru sentimentele şi demnitatea celeilalte persoane. Evitaţi cuvintele jignitoare şi insinuările, astfel încât cealaltă persoană «să nu fie nevoită să evite conversaţia şi să fie forţată să se apere doar.

6. Nu presupuneţi că celălalt vă înţelege corect. Verificaţi dacă cealaltă persoană a înţeles ce i-aţi comunicat.

7. Nu încercaţi să vă impuneţi prin stilul dvs. de a vorbi. Nu vă impuneţi propriile dvs. opinii şi valori. Fiţi onest, direct, oferind ideile şi sentimentele dvs. asupra problemei discutate. Explicaţi celeilalte persoane motivele pentru care susţineţi o idee.

8. Oferiţi-vă punctul de vedere ca informaţie şi nu ca „lege generală” sau ca fiind singura idee bună; este necesar să luaţi în consideraţie şi punctul de vedere al celeilalte persoane.

9. Evitaţi centrarea discuţiei pe aspectele negative ale situaţiei. Accentul trebuie pus pe furnizarea de informaţii şi pe primirea acestora pentru a rezolva problema. Acest principiu este deosebit de important: Nu atacaşi cealaltă persoană, atacaşi problema.

Sugestii pentru cel care ascultă

1. Ascultaşi. Arătaşi interes. Acordaşi-i celui care vorbeşte toată atenţia dvs. Uitaşi-vă în ochii celeilalte persoane. Răspundeţi-i. Puneţi întrebări pentru a verifica dacă aţi înţeles corect. Parafrazaţi. Evitaţi să o întrerupeţi, lăsaţi-o să termine ce are de spus înainte de a vă spune punctul de vedere.

2. Fiţi flexibil şi dispus să vă schimbaţi ideile. Nu presupuneţi că dvs. cunoaşteţi tot ceea ce aveţi nevoie de

la început. Cealaltă persoană ar putea să deţină informaţii pe care dvs. nu le posedaţi.

3. Evitaţi să vă înfuriaţi doar pentru că cealaltă persoană nu este de acord cu dumneavoastră.

4. Afla de ce cealaltă persoană are anumite opinii şi idei.

5. Arătaţi că sunteţi pe aceeaşi „lungime de undă” cu persoana care vă vorbeşte, că îi împărtăşiţi sentimentele şi preocupările.

6. Verificaţi dacă toate persoanele implicate în situaţie au înţeles corect convenţia la care s-a ajuns. Viaţa omului devine o succesiune de stadii, fiecare cu începutul şi sfârşitul ei: naşterea, pubertatea, căsătoria, paternitatea, promovarea într-o clasă superioară, specializarea ocupaţională şi moartea.

Adolescenţa este o perioadă în care în linii mari se încheie procesele de creştere şi maturare din perioada pubertăţii. Cele mai semnificative transformări şi achiziţii, sub raportul dezvoltării psihocomportamentale, care vor contura structura şi profilul personalităţii, se află în această perioadă. Însa, spre deosebire de perioadele anterioare, conturarea personalităţii la acest nivel are loc în condiţiile aportului sporit al autoeducaţiei.

Aflat într-o continua căutare de modele, adolescentul devine critic şi intolerant faţă de unele manifestări ale adulţilor, faţă de discrepanţa dintre vorbele şi faptele acestora, refuzând să mai accepte autoritatea lor formala.

Despre adolescenţi există o viziune pozitivă optimistă, dar şi una negativă pesimistă. Viziunea optimistă îl arată pe adolescent mai inteligent, cu mai puţine complexe, mai sincer mai onest. Viziunea pesimistă îl descrie pe adolescent mai rebel mai lipsit de respect faţă de părinţi, de profesori, faţă de autoritate. În fapt, sunt doua expresii extreme ale modelelor culturale. Educaţia se rafinează la aceasta vârsta, puberul apoi adolescentul fiind dominat de cerinţa reevaluării dihotomice, bun-rău, a tot ce se petrece în universul experienţei. Ce a ajuns tineretul de astăzi! Pe vremea mea…Este o fraza celebră pe care au pronunţat-o bunicii, părinţii noşti ne-au spus-o şi nouă, noi le-o spunem copiilor noştri de multe ori. „Ei, pe vremea mea nu se întâmpla asta…”

Fiecare generaţie are un stil, un mod de viaţă care o defineşte şi o singularizează. Au fost şi vor fi „generaţia Beatles”, „generaţia Beverly Hills”, „generaţia Pro”, „generaţia Ohhh, viaţa mea”. Aceasta din urmă a făcut ca stacheta culturii să cadă. Înverşunaţi pe bătrâni, care nu sunt capabili să înţeleagă trăirile lor unice, adolescenţii şi „bătrânii” vor face pace când vor învăţa să se accepte, când experienţa unora se completează cu începutul maturizării celorlalţi.

Imagine

Ai fost abuzat emotional ?!


abuz emot11

Unde duc abuzurile emotionale din cuplu?

1. Ce inseamna abuzul emotional?

 Abuzul emotional sau psihologic implica orice atitudine comportamentala verbala ori non-verbala care produce un impact negativ asupra emotiilor unei persoane. Abuzul emotional se poate  manifesta  prin orice conduita care supune, controleza, subjuga, intimideza, injoseste, pedepseaste sau izoleza partenerul de viata social si familie.

Abuzul emotional are asupra victimei efectul unei adevarate “spalari” a creierului; aceasta ajungesa-si piarda incredere in sine, respectul de sine, sentimentul propriei valori, sa se indoiasca de perceptiile sale, de judecata sa, de capacitatile si abilitatile sale, sa depinda in intregime de agresor, chiar daca ii este frica de acest.

 2. Cum iti dai seama daca esti victima unui abuz emotional?

 Victima unui abuz emotional prezinta o serie de caracteristici precum lipsa de valoare a sa ca individ. Ea apare ca o persoana confuz/a, trist/a, izolat/a, manios/manioasa, care considera ca nu mai are control asupra propriei vieti.

Metode cel mai frecvent folosite de partener pentru a se impune in relatia de cuplu sunt: respingerea prin denigrare, discreditare; atacurile verbale prin folosireea insultei, ridiculizarii, criticilor; terorizarea psihologica prin inducerea starii de teama extrema; izolarea prin limitarea libertatii de miscare si de exprimare.

O modalitate prin care se poate face este sa se detaseze de situatie si sa examineze climatul in ansamblu sau atat din casa, cat si de la serviciu. Important este sa aiba  incredere in instinctele si sentimentele lor fata de oameni.

Persoana care abuzeaza il caracterizeaza unul din urmatoarele comportamente:

  • ignora frecvent sentimentele partenerului;
  • ridiculizeaza sau insulta parerile, abilitatile, sexualitatea, varsta, orientarea sexuala, religia, rasa, clasa sociala, limbajul;
  • ascunde sentimentele de iubire fata de partener;
  • critica continuu, jigneste, foloseste apelative neplacute, ridica tonul fata de partener;
  • umileste partenerul atat in public, cat si in privat;
  • refuza sa socializeze cu partenerul;
  • impiedica partenerul sa muncesti, detine controlul financiar, ia toate deciziile fara a se consulta cu acesta;
  • interzice intalnirile cu prietenii sau cu membri familiei;
  • ameninta constant ca va parasi relatia de cuplu;
  • manipuleaza pertenerul prin intermediul minciunilor;
  • recurge la mimica si la o atitudine ce inspira frica pentru a intimida partenerul;
  • acuza partenerul de infidelitate;
  • foloseste un limbaj cu multiple aluzii sexuale;

 3. Care sunt cauzele care determina un  comportament manipulator?

 Abuzul emotional se poate manifesta in diverse forme si situatii. In fiecare model,agresorul interactioneaza cu sau impotriva partenerului, pe care il transforma intr-un  „obiect”, care i se adapteaza.

  • Dominarea

Dominarea reprezinta incercarea unuia dintre partenerii relatiei de cuplu de a-i controla actiunile celuilalt partener. Persoana care incearca sa domine alta persoana are o nevoie enorma ca tot ceea ce se intampla in jurul ei sa se desfasoare asa cum vrea ea si pentru aceasta de cele mai multe ori recurge la amenintari si porunci.

Comportamentul dominant presupune: a ordona partenerului, monitorizarea timpului si activitatilor acestuia, restrictionari materiale, financiare si a activitatilor sociale, izolarea partenerului de familie si prieteni, interzicerea acestuia de a beneficia de anumite oportunitati (profesionale, educationale ), gelozie excesiva si posesivitate, amenintarea sau abuzarea partenerului sau a familiei sau copiilor acestuia.

  • Insultele verbale

Insultele verbale includ: mustrarile, subaprecierile, umilirea, poreclele, strigarile, amenintarile, critica, invinuirea excesiva, a face de rusine, sarcasmul, dezgustul fata de o persoana. Aceasta forma de abuz este extrem de daunatoare pentru stima si imaginea de sine  a oricarui individ. Atunci cand unul dintre parteneri urla si striga la celalalt, acesta se simte injosit si ii este teama ca va fi lovit. Abuzul verbal presupune: interzicerile, impotrivirile, neincrederea, abuzul verbal in gluma, acuzatiile, judecatile, trivialitatile, ordinele, negarile, devierile si furia excesiva.

  • Critica si invinovatirea constanta

Comportamentul unei persoane care foloseste aceasta forma de abuz este caracterizat prin: critica inflexibila, ii gaseste partenerului din relatia de cuplu doar defecte, nu poate fi multumit niciodata, isi invinovateste partenerul pentru tot ceea ce merge rau . In timp acest tip de abuz ii distruge victimei increderea in ea insasi si sentimentul proprieivalori.

Aceasta forma de abuz este dificil de constientizat atunci cand agresorul foloseste umorul. Critica si invinovatirea constanta poate fi inclusa in categoria abuzului verbal, insa poate fi intalnita singura fara a se asocia cu alte forme de abuz verbal, uneori caracterizeaza o relatie de cuplu.

  • Asteptarile exagerate

Asteptari abuzive reprezinta pretentii, cerinte exagerate, cum sunt: dorinta unuia dintre partenerii de cuplu ca celalalt sa faca totul pentru a-i satisface nevoile, sa isi petreaca tot timpul cu el sau sa-i acorde toata atentia sa.

Un partener care are asteptari exagerate nu poate fi multumit niciodata, deoarece acesta considera intotdeauna ca partenerul sau ar fi putut face mai mult. Astfel partenerul abuzat devine victima criticilor agresorului deoarece nu ii realizeaza asteptarile.

  • Santajul emotional

Santajul emotional este una dintre cele mai puternice forme de manipulare. Se produce atunci cand unul dintre parteneri, constient sau inconstient, il determina pe celalalt partener sa faca ceea ce vrea el, iar in acest scop se foloseste de teama, vina sau compasiunea acestuia.

Un partener foloseste santajul emotional atunci cand:

– ii cere celuilalt sa aleaga intre el si ceva ce isi doreste

– incearca sa il faca pe celalalt partener sa se simta egoist si rau, daca face ceva ceea ce lui nu ii place

– ii cere celuilalt partener sa renunte la ceva sau la cineva, ca o dovada de iubire fata de el

– isi ameninta partenerul ca il va parasi daca nu isi schimba comportamentul

– ii interzice partenerului accesul la bani daca nu face ceea ce ii cere

– isi ignora partenerul de fiecare data cand este suparat pe el

– se foloseste de teama celuilalt partener pentru a-l tine sub control

Amenintarile santajului emotional nu sunt mereu evidente, ele pot fi mascate de umor, aparente incercari de protejare a partenerului sau remarci subtile.

  • Instabilitatea emotionala

Instabilitatea emotionala include schimbari foarte variate de dispozitie, iesiri emotionale spontane aparent fara nici un motiv si raspunsuri discordante, inconsecvente cum ar fi: reactii diferite in momente diferite la aceleasi comportament, spune ceva intr-o zi si invers in alta zi, se razgandeste frecvent (intr-un moment ii place ceva iar in altul uraste acel ceva). Acest comportament este daunator in special pentru partener deoarece percepe o nesiguranta continua., nu poate sa stie ce se asteapta de la el. Relatia cu o astfel de persoana este dificila si anxioasa, deoarece provoaca teama, tulburare, nesiguranta Partenerul trebuie sa fie in permanenta foarte vigilent asteptand o noua iesire sau schimbare de dispozitie din partea celuilalt partener. Acest tip de comportament este caracteristic consumatorilor de droguri si alcool, care pot avea schimbari bruste de personalitate, datorate substantelor. Acest comportament poate fi un indicator pentru diferite boli mintale sau tulburari de personalitate, care determina schimbari bruste de stare, iesiri emotionale (furie spontana, teama coplesitoare, atacuri de panica) si reactii neprevazute. Persoanele care sufera de stres post-traumatic pot prezenta un astfel de comportament

  • Disfunctii permanente

Acest tip de abuz este determinat o persoana careia ii place sa creeze o stare permanenta de neliniste, clatinare, schimbare si dezacord. Persoanele care folosesc acest tip de abuz emotional poate fi „dependente de drama. Exista persoane carora crearea disfunctiilor si conflictelor le produce placere, in special celor care nu se pot centra pe propriile lor probleme si se axeaza pe ale celorlalti, celor care au o nevoie foarte mare de a se exprima prin ceea ce fac si a celor care au crescut intr-un mediu nesigur, fara dragoste si armonie.

  • Distrugerea reputatiei

Aceasta forma de abuz, distrugerea reputatiei, implica:umilirea, critica constanta a cuiva, a face de ras o persoana in fata altor persoane, minciuni, barfe, opinii despre esecurile si greselile cuiva. Acest tip de abuz poate distruge reputatia personala si profesionala a unei persoane, pierderea prietenilor, serviciului si chiar a familiei.

  • Hartuirea sexuala

O persoana poate sa fie hartuita sexual de oricine, chiar si de partenerul de cuplu. Hartuirea sexuala este definita ca fiind: orice avans sexual, comportament fizic sau verbal de natura sexuala neinvitat si neacceptat de persoana careia ii sunt adresate.

Abuzul sexual este incadrat de catre specialisti in 5 categorii:

1. Manipularea victimei pentru a-si schimba comportamentul in directia dorita de agresor

2. Crearea si mentinerea starii de confuzie

3. Atacurile verbale

4. Tacerea si retragerea

5. Lipsa conexiunii emotionale

4. Ce poti face daca esti abuzat/a emotional?

  •  daca esti nesigur/a pe tine si te simti abuzat/a apeleaza la persoanele de incredere din jurul tau care iti pot oferi suportul psihic de care ai nevoie;
  • aminteste-ti ca atat timp cat te simti dependent/a de agresor poti indeparta in mod inconstient persoanele care incearca sa se apropie de tine si sa te ajute;
  • nu uita ca orice persoana are dreptul la o viata libera, neabuzata;
  • incepi sa te incurajezi singur/a, spune-ti mesaje pozitive precum: „Sunt o persoana buna si merit sa fiu tratata ca atare.”
  • implica-te in activitati simple care sa-ti faca placere si care sa-ti ridice moralul;
  • intreaba-te ce i-ai spune unui prieten apropiat care se confrunta cu o situatie similara;
  • daca esti dependent/a financiar de venitul unei alte persoane, incearca sa-ti gasesti ceva de lucru; vei dori probabil sa-ti pui deoparte o anumita suma in cazul in care situatia se agraveaza;
  • ai grija ca intotdeauna sa ai anumite numere de telefon si o suma de bani pusa deoparte pentru cazurile in care survin plecari subite.

5. In ce masura sunt femeile mai predispuse la asa ceva decat barbatii?

Nu sunt studii care să ateste care dintre cele două sexe tind să  se folosească mai mult  de abuzul emoţional, însă se pare că fetele/femeile tind să folosească mai mult abuzul emoţional pentru a obţine control sau putere, în timp ce băieţii/bărbaţii tind să utilizeze intimidarea fizică, agresiunea şi violenţa.

6. Cat de frecvent apare abuzul emotional?

In ziua de azi, o parere din ce in ce mai extinsa este ca femeile pot fi la fel de abuzive intr-o relatie precum barbatii. Probabil ca aceasta afirmatie a starnit multe indignari. Adica, cand societatea abia a inceput sa ia la cunostinta si sa se implice impotriva abuzului barbatilor, acum venim si spunem ca si femeile sunt la fel de abuzive? Bun, nu ca nu ar exista si acest tip de femei, dar numarul acestora este incomparabil mai redus fata de numarul cazurilor de abuz alsexului masculin la nivelul intregii planete.

   7. Cum iti dai seama daca ai nevoie de ajutor?

 Daca te afli intr-una din circumstantele de mai jos nu mai sta mult de ganduri!

  • te indoiesti de propriile-ti rationamente;
  • iti este atat de frica de partenerul/a tau incat ajungi sa-ti exprimi ideile si parerile din ce in ce mai putin;
  • incepi sa ai sentimente de teama si fata de alti oameni; apare tendinta de a iesi tot mai putin din casa, mai ales pentru a interactiona cu alte persoane;
  • inainte de a deschide un subiect, stai indelung si iti studiezi partenerul/a pentru a-ti da seama in ce dispozitie se afla;
  • ii ceri permisiunea partenerului/ei pentru a cheltui bani, pentru a te duce la serviciu si pentru a socializa cu prietenii tai;
  • ti-ai pierdut increderea in abilitatile tale, te simti din ce in ce mai deprimat/a, ai sentimentul ca esti lipsit/a de putere si ca te afli intr-o situatie lipsita de solutie;
  • descoperi ca abuzul se rasfrange si asupra copilului; de exemplu acesta devine excesiv de agresiv, are cosmaruri si ii lipsesc rezultatele bune la scoala.


Victimele abuzului emotional au nevoie de consiliere si de ajutor pentru a depasi momentele critice. Terapiile individuale sau de grup pot fi de mare ajutor, deoarece prin intermediul lor aveti acces la o noua viziune asupra relatiei de cuplu  recapatand respectul fata de tine insuti si recastigandu-ti respectul fata de ceilalti.