8. Metode Relaxare


relaxation

Ce este relaxarea?

Divisima

Relaxarea se bazează pe un sistem de tehnici mentale şi musculare ştiinţifice care duc la reducerea încordării, a anxietăţii, depresiei, stresului.

Un factor care contribuie la prezenţa tulburărilor psihice în ziua de azi este stresul, trăirea unor stări de anxietate, îngrijorare, fobie, tulburări psihosomatice.

Nu  este suficient ca un client să se poată avea abilitatea de a se relaxa, acesta trebuie să fie capabil să se relaxeze atunci când o doreşte, mai exact trebuie să stăpânească tehnica şi s-o utilizeze la nevoie.

Beneficiile relaxării:

  • trăirea unei stări de bine la nivel senzorial si mental

  • eliberarea de gândurile care va agita

  • eliberarea de gândurile negative

  • ameliorarea tulburărilor psihosomatice-ulcer, gastrita, colon iritabil, astm, alergii, etc.

Tipuri de tehnici de relaxare:

1.Training-ul autogen

Trainingul autogen este o tehnica de relaxare realizata de psihiatrul german Schultz şi publicată pentru prima dată în 1932. Tehnica de relaxare numită training autogen implică practicarea zilnică timp de 15 minute a vizualizării care induce starea de relaxare. Tehnica conduce la atingerea unei stări lăuntrice de profundă relaxare fizică şi psiho-mentală.

Trainingul autogen este o metodă de relaxare profundă, verificată şi fundamentată ştiinţific.
Trainingul autogen îşi propune relaxare la nivel fizic, psihic şi mental:

  • diminuează şi poate elimina în mare măsură stresul şi efectele lui

  • reduce anxietatea

  • elimină tulburările de somn

  • creează echilibrare energetică

  • creează echilibrare emoţională

  • îmbunătăţeşte activitatea digestivă

  • îmbunătăţeşte activitatea inimii

  • scade presiunea sanguină

  • îmbunătăţeşte sistemul imunitar

  • restabileşte echilibrul între sistemul nervos simpatic şi parasimpatic

2. Relaxarea progresivă a muşchilor

Metoda de relaxare progresivă a muşchilor a fost elaborată la începutul anilor 1920 de către Edmund Jacobson. Acesta a descoperit că fiecare tensiune musculară este asociată cu o tensiune psihologică.

O tehnica de relaxare uşor de învăţat şi eficientă în „relaxarea musculară progresivă”. Se numeşte progresivă, pentru că în timpul exerciţiilor se face trecea de la un grup de muşchi la alta.

Metoda încordării şi relaxării alternative a diferitelor grupe musculare produce o stare de relaxare profundă, benefică mai ales în cazul în care anxietatea provoacă tensiune musculară accentuată. Principiul care stă la baza acestei tehnici a fost formulat, încă de la început, de E.

Jacobson, care spunea că „O minte anxioasă nu poate exista într-un corp relaxat.”

Metoda de relaxare progresivă este utilă în tratarea unor tulburări precum anxietatea sau depresia.

3. Exerciţii de respiraţie

Respiraţia este o funcţie fiziologică vitală, care se desfăşoară fără să fie nevoie de prea mult control conştient. Atunci când avem o stare de agitaţie, suntem speriaţi sau nervoşi, avem tendinţa să respirăm rapid, sacadat, neregulat şi superficial, umplând cu aer doar pieptul (partea superioară a plămânilor). Acest tip de respiraţie este numită respiraţie toracică. Respiraţia toracică nu asigură un aport suficient de oxigen, deoarece doar o parte a plămânilor se umple cu aer. Senzorii chimici ai plămânilor detectează nivelul dioxidului de carbon, iar în cazul unei cantităţi mai mici de oxigen transmite un mesaj creierului.

Un nivel ridicat de dioxid de carbon sau un nivel scăzut de oxigen este interpretat de creier ca o nevoie suplimentară de oxigen. Creierul răspunde automat prin mărirea ratei respiraţiei, pentru aprovizionarea cu oxigen. Se ajunge, astfel, la hiperventilaţie, adică o respiraţie accelerată, întretăiată, cu senzaţia de oprire a respiraţiei, de sufocare. Hiperventilaţia scoate brusc dioxidul de carbon din organism, balanţa chimică se dezechilibrează, având loc o supraoxigenare. Acest proces duce la apariţia senzaţiei de amorţeală şi de furnicături ale buzelor si ale vârfurilor degetelor de la mâini şi de la picioare, apariţia palpitaţiilor, puls ridicat, transpiraţie, dureri pectorale, ameţeală, zgomote în urechi etc. Toate aceste reacţii fiziologice sunt interpretate ca fiind semne ale unui pericol şi se declanşează un răspuns din partea organismului de tipul atacului de panică.

Fiecare respiraţie, în stare de relaxare, are echivalentul unei jumătăţi de litru, însemnând a zecea parte din volumul plămânilor, care este de 5 litri. Aceasta înseamnă că o bună parte din aerul folosit rămâne în plămâni. Astfel, este nevoie de un proces constant, continuu, de înlocuire a dioxidului de carbon cu oxigenul din afară. Tipul de respiraţie care asigură acest aport constant de oxigen este cea diafragmatică, numită şi respiraţie abdominală. Atunci când respirăm abdominal, umplem partea inferioară a plămânilor, respirând mai profund, mai rar, inspirând, astfel, un volum mai mare de aer, implicit şi de oxigen. În mod natural, respirăm abdominal atunci când dormim şi când suntem relaxaţi; bebeluşii respiră abdominal.

Metodele folosite sunt fundamentate ştiinţific şi exclud cu desăvârşire abuzurile, lezarea integrităţii fizice sau psihice, a demnităţii şi a onoarei persoanelor.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s